EXCLUSIV : Noutăţi de la dublu, de la Bucharest Open. Cel puţin încă patru românce vor mai fi pe tablou, în trei echipe diferite. Cine sunt ele

 

Continuăm seria informaţiilor exclusive în ceea ce priveşte turneul BRD Bucharest Open, iar astăzi vă prezentăm ce românce vor mai evolua la dublu. După ce la începutul lunii v-am dezvăluit lista realizată în avans, acum vă vom prezenta şi cine a primit primul Wild Card, respectiv cine se va mai înscrie sau s-a mai înscris pe locurile rămase "on-site" (la faţa locului). 

Aşadar, prima invitaţie va merge către Jaqueline Cristian (foto 2, locul 360 WTA la dublu) şi Cristina Dinu (foto 3, locul 325), în timp ce a 2-a nu a fost acordată încă. De asemenea, pe cele patru locuri rămase se va înscrie şi Alexandra Cadanţu (locul 120 şi finalista din 2016 - foto 1), alături de Danka Kovinic (Muntenegru, locul 114), ele având locul ca şi asigurat. 

Nicoleta Dascălu (foto 4, locul 457) şi Isabella Shinikova (Bulgaria) sunt încă primele sub linie pe lista "in-Advance", dar cel mai probabil Georgina Garcia-Perez nu va mai face deplasarea la Bucureşti, ţinând cont de faptul că s-a retras de la simplu. Aşadar, cele două ar urma să le ia locul. În plus, Irina Bara (foto 5, locul 145) îşi va încerca şi ea "norocul" alături de Tereza Mrdeza (locul 236), fie alături de o altă jucătoare, dacă va găsi o doritoare mai bine clasată, ţinând cont poziţia mai slabă pe care se regăseşte croata.

Tragerea la sorţi avea loc mâine, la orele prânzului (12.00), cu meciurile urmând să debuteze luni, 17 iulie, în direct la Digi Sport !  Turneul BRD Bucharest Open este unul de tip WTA International, iar cele care se vor impune la final vor primi câte 280 de puncte în clasamentul mondial. Câştigătoarele din 2016 au fost J. Moore / Wongteanchai, după ce s-au impus în faţa perechii Cadanţu / Piter, scor 6-3 7-6(5).


Bilete încă se pot achiziţiona din reţeaua Eventim.

 

Daniel Radu

Foto : facebook BRD Bucharest Open, Cezara Paraschiv şi Alex Paraschiv (alexparaschiv.com)

Comentarii