PREMIERĂ : Ana Bogdan a acces pe lista de calificări de la Cincinnati, după retrageri, ducând numărul românilor de la turneul american la şapte !

Deschide-ti cont si pariaza legal aici...

 

 

Ana Bogdan (locul 124 WTA) a acces, după retrageri, pe lista de calificări a Premier 5-ului de la Cincinnati (SUA, Hard), astfel urmând a evolua pentru prima oară în cadrul turneului american. Tragerea la sorţi va avea loc astăzi, după orele 23.00 ale României, iar meciurile vor debuta mâine.

Tot în calificări vor mai participa Sorana Cîrstea (locul 54), Monica Niculescu (locul 57) şi Irina Begu (locul 59). Pe tabloul principal a fost direct acceptată Simona Halep, în timp ce la dublu vom avea perechile Monica Niculescu / Su-wei Hsieh, Irina Begu / Raluca Olaru şi Horia Tecău / Jean-Julien Rojer. Simona se va putea înscrie şi ea în proba pe echipe, pe locurile rămase "on-site", dacă va dori.

Din Top 150 ATP sau WTA (simplu), ceilalţi trei sportivi români vor evolua în Canada, la Vancouver, în turnee de $100.000. Este vorba despre Patricia Ţig (locul 130), Mihaela Buzărnescu (locul 139) şi Marius Copil (locul 86).

Cincinnati WTA va fi transmis de Digi Sport, începând de luni, iar Vancouver Challenger va putea fi urmărit pe site-ul oficial atpworldtour.com .


Daniel Radu

Foto : Neal Trousdale (opentenis.ro)

Comentarii