TOT MAI SUS : Marius Copil a devenit al 7-lea cel mai bine clasat român de la înfiinţarea clasamentului ATP de simplu ! Vezi care sunt primii 6 şi ce urmează pentru el sau Tecău

 

Luni, Marius Copil (27 ani) a devenit al 7-lea cel mai bine clasat român de la înfiinţarea clasamentului ATP de simplu ! Mai jos vă vom enumera ceilalţi zece "tricolori" care au fost clasaţi în Top 100 de-a lungul timpului, precum şi cele mai înalte locuri ocupate de aceştia :

*Ilie Năstase - locul 1 (23.08.1973)
Andrei Pavel - locul 13 (25.10.2004)
Victor Hănescu - locul 26 (06.07.2009)
Adrian Voinea - locul 36 (15.04.1996)
Ion Ţiriac - locul 55 (03.06.1974)
Florin Segărceanu - locul 73 (10.10.1983)
Marius Copil - locul 74 (16.10.2017)
Răzvan Sabău - locul 74 (26.09.2005)
Dinu Pescariu - locul 75 (08.06.1998)
Victor Crivoi - locul 75 (17.08.2009)
Adrian Ungur - locul 79 (11.06.2012)

* data când a luat fiinţă clasamentul computerizat.


Elevul lui Andrei Mlendea nu a avut parcursul dorit la Stockolm, dar mai are trei turnee în program până la finalul anului. Iată, în premieră, care sunt acestea :

1 - Brest Challenger - €106.000+H (Franţa, Indoor Hard), începând de luni, 23 octombrie ;
2 - ATP Masters 1000 Paris - calificări (Franţa, Indoor Hard), din 28 octombrie ;
3 - Bratislava Challenger - €106.000+H (Slovacia, Indoor Hard), din 6 noiembrie.

 

 

De partea cealaltă, Horia Tecău (locul 11 ATP, la dublu) mai are tot trei turnee de disputat până la finele lui 2017, alături de Jean-Julien Rojer, şi anume :

1 - Viena ATP 500 (Austria, Indoor Hard) ;
2 - ATP Masters 1000 Paris ;
3 - ‎ATP Finals - Turneul Campionilor (Londra, Indoor Hard), din 12 noiembrie.


De dragul statisticii vă vom prezenta, de asemenea în premieră, şi cei nouă români care au spart bariera primilor 100 de jucători ai lumii la dublu şi poziţiile ocupate de ei :

*Horia Tecău - locul 2 (23.11.2015)
Florin Mergea - locul 7 (13.07.2015)
Ilie Năstase - locul 10 (30.08.1977)
Andrei Pavel - locul 18 (30.04.2007)
Ion Ţiriac - locul 19 (09.04.1979)
Florin Segărceanu - locul 49 (08.10.1984)
Victor Hănescu - locul 92 (30.01.2012)
Adrian Ungur - locul 94 (20.07.2015)
Gabriel Trifu - locul 97 (18.07.2005)

- data când a luat fiinţă clasamentul de dublu a fost 1 martie 1976.

Vezi şi ce urmează pentru Florin Mergea în luna noiembrie, AICI !


* contrar "credinţei populare", Horia nu a fost numărul 1 în ATP Doubles Rankings. El şi Rojer au încheiat sezonul 2015 pe locul 1 în clasamentul pe echipe (ATP Doubles Race), clasament care s-a resetat după aceea.


Daniel Radu

Foto : Instagram Marius Copil & Getty Images

Comentarii