Liga 1 (Superliga) – Avancronica etapei 33 (5-8 aprilie)
Cu cât ne apropiem mai tare de final, cu se elucidează și misterul cu privire la poziționările cele mai importante din clasament. Dar până să tragem linie mai avem destule meciuri fotbal din Liga 1 (Superliga României) care să ne țină cu sufletul la gură. În play-off poate fi o etapă definitorie pentru stabilirea câștigătoarei actualei ediții de campionat, iar în play-out se pot răsturna toate calculele de la o etapă la alta.
Meciul săptămânii: FCSB – CSU Craiova (duminică, 7 aprilie, ora 20:30)
După multe momente în care s-a tot așteptat ca FCSB să clacheze mai mult decât contracandidatele sale, iată că ne aflăm în fața unui moment de edificare în privința șanselor la titlu pentru bucureșteni. Este meci direct între ocupantele locurilor 1 și 2, adică FCSB – CSU Craiova.
Oaspeții s-au poziționat târziu în postura de principala contracandidată la titlu, dar total pe merit, după ce le-a învins în play-off pe CFR Cluj și Rapid – echipele cu pretenții de a o ajunge pe formația bucureșteană.
FCSB a tot învins-o pe CSU Craiova în ultima vreme, iar la cele mai recente dueluri dintre cele două echipe, cele din sezonul regulat, a fost dublă-victorie cu 3-0. Din acest punct de vedere, n-ar trebui să fie neapărat un meci periculos pentru FCSB, care are și varianta egalului de partea sa ca rezultat avantajos. Distanța în clasament este de șapte puncte (chiar opt dacă luăm în calcul rotunjirea dinainte de play-off), așa că un eventual scor egal o păstrează bine mersi pe FCSB în postura de lider detașat. Dar și dacă e să câștige ar încheia complet socotelile cu câștigarea campionatului, care ar deveni apoi o simplă formalitate de îndeplinit până la final.
Totuși, meciul cu CSU Craiova nu este deloc ușor, mai ales dacă ținem cont de forma incredibilă a lui Alexandru Mitriță, cu cinci goluri și patru pase de gol de partea sa în ultimele șapte partide oficiale de campionat. Tot el a fost artizanul revenirii în meciul contra Rapidului, din precedenta rundă, când a oferit o pasă de geniu, cu tot cu preluare – cum se zice în fotbal, pentru golul egalizator și a înscris din penalti golul victoriei.
Pentru pariuri sportive primul instinct ar fi să ne aruncăm pentru un pariu cu goluri de ambele părți, mai ales că e un frumos duel de la distanță între Coman și Mitriță. Iar ambii ar putea să înscrie și să ne facă direct pariul câștigător. Însă de multe ori s-a văzut că este abordat cu prudență un astfel de meci, iar ca sugestie de pariu ar fi și psf X (rezultat de egalitate la pauză sau la final).
- Rapid – CFR Cluj (sâmbătă, 6 aprilie, ora 20:30)
Scapă cine poate din duelul Rapid – CFR Cluj, care le prinde pe ambele formații într-o postură mai puțin favorabilă. Ambele au dat greș în play-off până acum și din ambiții de a ajunge din urmă liderul FCSB, au ajuns să se teamă de propria prezență într-o cupă europeană pentru sezonul următor. Este și revenirea lui Mutu în Giulești, ca antrenor advers, după ce sezonul anterior l-a încheiat în postura de principal al bucureștenilor.
Ne așteptăm să avem parte de o partidă deschisă oricărui rezultat, dar mai ales cu goluri marcate în ambele porți. Cel mai sigur pariu pare să fie cel de GG sau 3+ (ambele marchează sau minimum trei goluri înscrise în meci), care prezintă și o cotă extrem de tentantă în circumstanțele date.
- Oțelul – Dinamo (luni, 8 aprilie, ora 20:30)
Runda se încheie cu un meci important din play-out între Oțelul și Dinamo, cu obiective diferite pentru cele două nou-promovate. Gălățenii urmăresc să ajungă pe primul loc în play-out, pentru a avea un traseu cât mai bun pentru barajul de Conference League. Pe când Dinamo e în culmea disperării, fiind încă pe loc de retrogradare directă. Avantajul bucureștenilor ar fi că lupta e încă deschisă și nu sunt multe puncte de recuperat pentru a se salva de la retrogradare. Doar că perspectiva unui meci la Galați nu este între cele mai favorabile, mai ales că Oțelul a arătat o formă foarte bună în play-out, cu două succese din tot atâtea posibile.
Celelalte meciuri
Iată programul celorlalte meciuri din etapa 33 de Superliga:
UTA – FC Botoșani (vineri, 5 aprilie, ora 17:30)
Sepsi – Farul (vineri, 5 aprilie, ora 20:30)
Petrolul – FC Voluntari (sâmbătă, 6 aprilie, ora 17:30)
FC Hermannstadt – U Cluj (duminică, 7 aprilie, ora 14:30)
Poli Iași – FCU 1948 Craiova (luni, 8 aprilie, ora 17:30)