Premier League – Retrospectiva etapei 6 (27-30 septembrie)
Cel mai spectaculos fotbal din lume și-a mai consumat o etapă, cea cu numărul 6 în Premier League, una ce nu a rămas datoare. În cele 10 meciuri fotbal am avut parte de derby-uri, rezultate surprize, dar mai ales multe goluri înscrise, nu mai puțin de 34 la număr, și unde doar într-o singură partidă am avut sub 2 reușite marcate. Toate analizele celor mai importante evenimente ale etapei le găsiți în retrospectiva săptămânală din rândurile de mai jos.
Newcastle - Man. City - (1-1) - A doua remiză consecutivă pentru “cetățeni” în campionat
Meciul săptămânii în Anglia a venit de la duelul Newcastle - City, încheiat 1-1, un egal ce nu ajută nici una dintre echipe, ba din contra, le-a dat șansa principalelor urmăritoare să câștige teren în lupta pentru titlu. Pentru trupa lui Guardiola a fost a doua remiză la rând, după acel 2-2 contra lui Arsenal de săptămâna trecută, iar prina acest rezultat și-a pierdut locul de lider în clasament. Are 14 puncte, la egalitate cu Arsenal, cu unul mai puțin decât noul lider Liverpool, iar Aston Villa și Chelsea stau și ele la pândă, amândouă cu câte 13 puncte. A fost un joc relativ modest din partea ambelor formații, unde doar jocul dur s-a remarcat mai mult, arbitrul arătând nu mai puțin de 8 cartonașe galbene în 90 de minute.
Dacă știm cum stă treaba pentru City, ei bine Newcastle se află într-o poziție mai delicată. Se află pe locul al 7-ea, cu 3 victorii, 2 egaluri și un eșec până în acest moment, iar golaverajul este la limită, cu doar 8 goluri marcate și alte 7 primite. Obiectivul este din nou un loc pe podium, însă acest sezon pare mult mai echilibrat, mai ales că echipe precum Chelsea sau Villa par să arate un fotbal mult mai bun și cu pretenții mai mari.
Man. United - Tottenham (0-3) - Să fie oare picătura ce a umplut paharul pentru Ten Hang?
Șocul etapei vine de la duelul Man. United - Tottenham, și e un șoc mai mult prin modul în care s-a încheiat partida. Oaspeții s-au impus pe Old Trafford cu 3-0, iar pe partea roșie de Manchester se anunță câteva săptămâni ce pot contura schimbări pentru sezonul rămas. Postul lui Ten Hang pare în pericol, mai ales forma și jocul arătat de United în cele 6 etape de până acum. Au reușit doar 2 victorii, alături de o remiză și 3 înfrângeri, au un golaveraj negativ de doar 5 goluri marcate și 8 primite, și este deja la a doua mare dezamăgire, după acel 0-3 tot de acasă contra marea rivală Liverpool. Totodată, sunt în a doua parte a clasamentului pe poziția a 13-a, în timp ce Tottenham a reușit să urce pe locul 8. Un lucru este clar, Manchester United este o echipă de evitat la pariuri sportive, cel puțin în perioada următoare, deoarece jocul nu este unul constant, și ne putem aștepta la orice din partea “diavolilor roșii”.
Alte rezultate din Etapa 6 din Premier League:
Semi-eșecul lui City a făcut să se schimbe liderul în Premier League, ba mai mult, principalii urmăritori au profitat după această etapă. Liverpool a urcat pe primul loc după ce s-a impus în deplasare, iar Arsenal și Chelsea și-au câștigat partidele de pe teren propriu cu același scor, în două meciuri spectaculoase. De departe eroul rundei cu numărul 6 a fost Palmer, atacantul lui Chelsea, ce a reușit să marcheze 4 goluri într-o singură repriză și să aducă toate punctele londonezilor într-un meci crucial.
- Sâmbătă: Nottingham - Fulham (0-1), Everton - Crystal Palace (2-1), Chelsea - Brighton (4-2), Brentford - West Ham (1-1), Arsenal - Leicester (4-2), Wolves - Liverpool (1-2)
- Duminică: Ipswich - Aston Villa (2-2)
- Luni: Bournemouth - Southampton (3-1)